„Părintele” dării în plată revine. Ce proiecte a depus în Parlament

„Părintele dării în plată revine. Ce proiecte a depus în Parlament
Publicat: 03/07/2017, 14:59
Actualizat: 03/07/2017, 17:12

„Oameni buni, așa cum v-am spus încă de la adoptarea Legii dării în plată, mă angajez, împreună cu prof. Piperea, să continuăm să apărăm consumatorul de abuzul de putere economică al comercianților. Săptămâna trecută am depus la Parlament trei proiecte de legi, care vor fi dezbătute în regim de urgență începând cu luna septembrie”, a declarat senatorul PNL Daniel Zamfir, într-o postare pe Facebook.

Proiectele depuse în Parlament limitează dobânda penalizatoare a IFN-urilor ca sa nu se mai ajungă la „sumele aberante pe care le au de plătit, în final, împrumutații” și dau posibilitatea celor care au fost executați să poată răscumpăra creanța de la recuperatori, plătind dublul sumei cu care aceasta a fost achiziționată de colectorul de creante”, a explicat Zamfir.

Liberalul vrea să introducă principiul dării în plată și la contractele de leasing financiar.

Astfel, „după predarea bunului și achitarea sumelor reprezentând ratele neachitate și dobânzile aferente, contractul poate fi reziliat, utilizatorul nemaiavând nicio obligație de plata”, a spus Zamfir.

Deputatul PNL Daniel Zamfir afirmă că proiectele pe care le-a depus în Parlament sunt sunt susținute 90 de parlamentari” de la toate partidele politice, „mai puțin cei de la USR, care au refuzat sa semneze, considerând că sunt legi anti-democratice”, potrivit postării făcute pe Facebook.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...